CE ESTE CONFISCAREA CIVILĂ?

February 27, 2014

Confiscarea civilă înseamnă confiscarea bunurilor în absența unei condamnări a răufăcătorului. Termenul este folosit alternativ cu cei de „confiscare obiectivă” și „confiscare in rem”. Confiscarea fără condamnare este o acțiune ce privește bunurile însele. Este o acțiune diferită de orice procedeu penal și presupune dovada de ilegalitate a proprietății (adică dovada că proprietatea este rezultatul unei infracțiuni sau instrumentul folosit la săvârșirea ei). De regulă, comportamentul de natură penală trebuie stabilit punând în balanță probabilități și criterii de dovadă. Acest lucru exercită mai puțină presiune asupra statului și înseamnă că ar fi posibil să se obțină confiscarea în cazul în care există dovezi insuficiente care să susțină o condamnare penală. Întrucât acțiunea nu este adresată împotriva unui acuzat, ci împotriva proprietății, proprietarul acesteia este o terță parte care are dreptul să apere proprietatea.

Confiscarea civilă poate fi foarte eficientă în privarea celor corupți politic de foloasele de pe urma infracțiunilor lor și restituirea acelor fonduri cetățenilor statului victimizat. În timp ce confiscarea civilă nu ar trebui să reprezinte un substitut pentru punerea sub acuzare penală, în multe situații (în special în cazul corupției oficialilor), confiscarea civilă ar putea constitui singura modalitate viabilă de a recupera bunurile rezultate din infracțiuni și de a impune anumite măsuri de justiție. Influența persoanelor oficiale corupte și alte realități practice ar putea împiedica investigații penale cu totul sau până oficialul a murit sau fugit. Nu este rar cazul în care un oficial corupt care a furat o țară să încerce să obțină imunitate. Întrucât regimul de confiscare civilă nu depinde de o condamnare penală, acesta poate fi întreprins indiferent de decesul, fuga sau orice imunitate de care oficialul ar putea dispune.